Daily Archives: 3 iunie, 2019

Sportivi ai CSM Focșani 2007 au sărbătorit 1 Iunie în Piața Unirii!

 

Este posibil ca imaginea să conţină: 6 persoane, oameni în picioare, mulţime, nuntă, pantofi, copac şi în aer liber 

Cei mai tineri sportivi ai CSM Focșani 2007 ca și ai LPS Focșani, au sărbătorit în Piața Unirii Ziua de 1 Iunie.
Pe esplanada din fața Palatului Administrativ și în partea de piață din imediata apropiere au venit de la la 10:00 până la 12:30, aceștia au făcut demonstrații urmărite de numeroși spectatori dornici să vadă de foarte aproape, să încurajeze și să aplaude campioni sau medaliați la taekwondo, karate, fotbal handbal, baschet, șah. Iar la atletism, în joc au intrat și copii veniți în Piață pentru spectacolul cultural artistic, dovadă a atracției pe care sportul – și joaca prin sport – o exercită asupra copiilor.
Foarte tinerii sportivi s-au întâlnit și cu primarul Cristi Valentin Misăilă care i-a felicitat – pe ei ca și pe părinții, bunicii și antrenorii lor, și cărora le-a oferit pungi cu cadouri de 1 iunie. Practic, toți copii care au participat la demonstrațiile sportive de 1 Iunie, dar și cei care au fost între spectatori, au primit asemenea cadouri oferite de Consiliul Local și Primăria Focșani.

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, mulţime şi în aer liberEste posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare, pantofi şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 6 persoane, oameni în picioare, copil, pantofi şi în aer liber

Handbal, Liga Națională – Dalibor Cutura este antrenorul CSM Focșani 2007!

Dalibor Cutura, celebrul handbalist sârb a semnat astăzi în calitate de antrenor cu echipa Focșaniului, pentru o perioadă de 2 ani! 

Dalibor Cutura are o carieră de 26 de ani, plină cu performanțe internaționale cu Naționala Serbiei, dar și cu echipele de club pentru care a evoluat. Este foarte bun cunoscător al handbalului românesc în perioada 2012-2019 fiind jucător de bază al echipei Constanței – HCM Constanța, devenită din 2015 HC Dobrogea Sud Constanța.
A jucat în Serbia, apoi în Ungaria, la Vesprem și în Spania pentru JD Arrade și Ademar Leon, între 2008 și 2012.
Jucător de mare valoare, Dalibor Cutura a optat să-și înceapă o carieră de antrenor de echipă de club la CSM Focșani 2007 ”pentru că Viorel Ciubotaru a fost primul care m-a sunat”, așa cum a declarat, și pentru că Focșaniul are o echipă pe care ”o cunoaște foarte bine și care, cu unul-doi jucători în plus poate face performanță”.
Obiectivul asumat de noul antrenor al CSM Focșani 200 este cel puțin intrarea în play-off.
Dalibor Cutura are și experiență de antrenor ca secund – și jucător – al naționalei Serbiei la campionatul European din Polonia, în urmă cu trei ani.

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând jos şi interior