Category Archives: Tenis

Tenis – Maria-Daciana Ciubotaru a câștigat medalia de bronz a Campionatului Național U 16!

  • Campioană a devenit Ștefania Bojică, a cărei mamă este din Soveja

          Maria Daciana Ciubotaru, valoroasa jucătoare de tenis de la CSM Focșani 2007, pregătită de profesorii Răzvan Bucuroiu și Bogdan Nicolae, a reușit o nouă performanță de mare calibru! La Campionatul Național de vară U 16 care a avut loc la Oradea începând de duminica trecută, Maria a obținut medalia de bronz după ce a trecut, pe rând de Elena Ruxandra Bertea, de la Fortuna Brăila, scor, 7-6 (7), 7-1, Daria Ioana Pastoric, de la CS Ceramus, cu 6-1, 6-1, Floriana Popovici, de la CSM Oradea, cu 6-3, 6-3 și a fost întrecută în semifinale de Alexia Anca Todoni, de la CSM Timișoara, cu 6-2, 6-0. În meciul pentru medalia de bronz, Maria s-a impus cu 4-6, 6-3, 6-1 în fața Alexiei Iulia Mărginean, de la Dinamo București, favorite nr. 4, într-un meci disputat în avans, vineri seara, pentru ca sportiva de la Focșani să poată pleca sâmbătă dimineața la Iași, pentru calificările campionatului național U 18!

Cu o săptămâna mai devreme, Maria Ciubotaru câștigase turneul U 18 dotat cu Trofeul Marc, de la Cluj Napoca.

Proba de dublu, în care Maria avea de apărat, împreună cu colega ei de lot național, Cara Meșter titlul de campioană a României câștigat în iarnă, nu a fost organizată. La Campionatul Național de la Oradea, Maria Ciubotaru, vicecampioana națională de iarnă, a fost favorită nr. 3, poziție confirmată și prin medalia de bronz cu care a încheiat concursul.

          Campioană națională a devenit o jucătoare care a beneficiat de wild card, aflată pe poziția a 40-a în ierarhia jucătoarelor U 16, cu puține concursuri în România, Ștefania Bojică. Noua campioană s-a format ca jucătoare la o academie de tenis din Dubai, acolo unde a locuit cu părinții încă de când era mică, și de unde a revenit în țară de curând. Mama Ștefaniei Bojică ”este din Soveja, Tatiana, mi-a fost colegă de clasă, fata pădurarului Baștea. Și ei îi plăcea sportul, juca fotbal cu noi, băieții”, mi-a spus inginerul Lucian Zamfir, fostul director al Direcției Silvice Vrancea.

 Text preluat din Monitorul de Vrancea

Hristos a Înviat! Sărbători luminate!

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană

Vă doresc, dragi colegi – antrenori, sportivi, tehnicieni ai clubului, dragi parteneri, susținători ai sportului, suporteri care ne sunteți alături la bine și la greu, ca Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, trăită în condiții cu totul speciale în acest an, să vă găsească sănătoși! Și să vă întărească speranța că vor reveni zile senine, în care va fi loc pentru bucuria de a ne revedea, pentru a face sport, a munci, a trăi deplin, fără constrângerile acestei perioade!

Hristos a Înviat!
Sărbători luminate!

Viorel Ciubotaru,
directorul CSM Focșani 2007

Tenis – Maria Ciubotaru a jucat finala de simplu la Turneul European U 16 de la Dijon

Maria-Daciana Ciubotaru, sportiva CSM Focșani 2007, antrenată de profesorii Răzvan Bucuroiu și Bogdan Nicolae, a jucat sâmbătă, 29 februarie, finala Turneului European de tenis U 16 de la Dijon, în Franța. Până în finala în care a fost întrecută de rusoaica Yasmina Nigametzyanova, cu 6-3, 6-4, Maria le-a eliminat pe Elisa Bourdeilletas, din Franța, cu 6-1, 6-3, Emma Kamper Malmkjaer, din Danemarca, cu 6-1, 6-1, Valentina Trevisan, din Italia, cu 6-3, 6-0 și Ekaterina Doroshenko, din Rusia, cu 6-3, 6-4.

Maria Ciubotaru a câștigat în acest an titlurile de campioană națională de sală la dublu, împreună cu Cara Meșter, și vicecampioană națională la simplu U 16. În perioada 7-9 februarie, Maria a jucat cu Naționala U 16 a României în Winter Cup, în Portugalia, unde a obținut două victorii, una la simplu și una la dublu, din cele patru jucate. România a câștigat medalila de bronz a Zonei C.

Foto, Costin Corcoz

Text preluat din Monitorul de Vrancea

Comunicat de presă

img523img524img525img526img527img528img529img530

Raport privind activitatea Clubului Sportiv Municipal 2007 în anul 2019

img486img487

Tenis – România, cu Maria Ciubotaru în componență, a ieșit cu capul sus din competiția cu unele dintre cele mai bune echipe ale lumii!

Echipa de tenis fete U 16 a României, alcătuită din Cara Meșter, Maria Ciubotaru și Petricia Goina, căpitan – Ionuț Mihai Hodișan, s-a clasat pe locul al treilea în Zona C a Winter Cup care a avut loc în Portugalia, vineri, 7 februarie, sâmbătă, 8 februarie și duminică, 9 februarie. La etapa de zonă au participat și alte echipe de juniori ale României. După terminarea acestor turnee, Federația Română de Tenis a postat pe site-ul propriu: Echipele României şi-au încheiat misiunile în grupele zonale de calificare ale Tennis Europe Winter Cups by Head. Chiar dacă au fost decimaţi de accidentări, de probleme de sănătate, au fost la prima experienţă sau au avut de înfruntat adversari dificili, jucătorii noştri au luptat, au fost motivaţi, au fost uniţi”.

Motivate și unite au fost fost și fetele echipei U 16, despre care site-ul Federației de Tenis din Portugalia a scris că: ”După ce a câștigat două lupte grele în jocuri eliminatorii, ambele cu cîte trei victorii, echipa națională a României a terminat pe locul 3 al competiției. Felicitări!”

Fetele României – între care s-a aflat și Maria-Daciana Ciubotaru, vicecampioana națională de iarnă la simplu și campioana națională la dublu în 2020, au avut lupte grele, așa cum a relevat și site-ul Federației Portugheze. Au învins două formații, au pierdut meciul din semifinale cu echipa care avea să câștige Zona, Elveția și au onorat în mod remarcabil condiția de reprezentante în tenis ale României, țara care a dat lumii pe Simona Halep. Maria Ciubotaru, sportiva CSM Focșani 2007, pregătită de profesorii Răzvan Bucuroiu și Bogdan Nicolae, a câștigat două jocuri, unul de simplu în partida cu Israel și unul la dublu, în meciul cu Bulgaria, pentru locurile 3-4. A pierdut un joc de simplu și unul de dublu, în partida cu Elveția. Maria a fost ea, jucătoarea foarte talentată, bătăioasă, valoroasă. Despre cum a fost pentru ea experiența de la Lousada, din Portugalia, sper, într-un număr viitor al Monitorului de Vrancea.

Până atunci, redau opinia antrenorului Mariei, profesorul Răzvan Bucuroiu: ”A fost o experiență foarte utilă, alături de unele dintre cele mai bune echipe ale lumii, bătălie din care Maria și echipa au ieșit cu capul sus, dar din care avem de învățat. Sistemul și cultura de pregătire a prevalat în fata forței și experienței, echipa Eleveției, la fel de tânără ca a noastră trecând până la urmă, în finală, de echipa Franței, cea mai matură și mai puternică din competiție. Maria a intrat în competiție treptat, crescând nivelul jocului său, reintrând în formă, după ce a trecut de o perioada de recuperare destul de lungă în săptămânile de dinaintea competiției. Și-a jucat foarte bine rolul în echipă, a punctat când a trebuit, a avut un meci foarte bun împotriva celei care a decis simplul în finala Elveției cu Franța și a făcut de asemenea jocuri foarte bune și la dublu. Exersarea efortului continuu și conștient, cu încrederea că astfel descoperim resurse nebănuite, este o parte a culturii Eleveției, pe care avem nevoie să o îmbrățișăm cât mai strâns. Aceasta este acea parte a sistemelor vestice, care nu ține atât de mult de finanțarea adecvată, și pe care o putem observa și folosi cel mai ușor pentru a crește!”

Foto, Facebook Hodisan Ionut Mihai

Text preluat din Monitorul de Vrancea

Tenis – România, cu Maria Ciubotaru în echipă, a terminat pe locul 3 Zona C a Winter Cup 2020!

Este posibil ca imaginea să conţină: 5 persoane, inclusiv Maria Ciubotaru, persoane zâmbind, oameni în picioare
România a întrecut în turneul Zonei C a Winter Cup U 16, de la Lousada, din Portugalia, vineri, 7 februarie cu 3-0, Israelul, iar sâmbătă, 8 februarie, în semifinalele zonei, a fost întrecută cu 3-0 de principala favorită, Elveția, care a și câștigat zona. Duminică, 9 februarie, în meciul pentru locurile 3-4, România câștigat meciul cu Bulgaria! După primele două jocuri, România conducea cu 2-0 prin punctele câștigate de Patricia Goina și Cara Meșter, după care la dublu, Maria Daciana Ciubotaru și Cara Maria Meșter au dispus cu 6-1, 6-0 de dublul Bulgariei, Denislava Glushkova/Mihaela Tsoneva, încheind meciul cu 3-0.

În turneul zonal, Maria Ciubotaru, care este legitimată la CSM Focșani 2007 și este pregătită de profesorii Răzvan Bucuroiu și Bogdan Nicolae, a câștigat un joc de simplu, cu Israel și unul de dublu, cu Bulgaria iar cu Elveția a pierdut unul de simplu și unul de dublu, în care a făcut pereche cu Patricia Goina.
În Zona C a Winter Cup au jucat Austria, Bulgaria, Franța, Israel, Italia, Portugalia, România, Elveția.
Foto, Site-ul FR Tenis

Tenis – România, cu Maria Ciubotaru în echipă, a eliminat cu 3-0 Israel din Winter Cup!

Este posibil ca imaginea să conţină: 5 persoane, oameni în picioare

Echipa de tenis fete a României a trecut astăzi, 7 februarie, cu 3-0 de Israel, la Lousada, în Portugalia, în Winter Cup, U 16. Pentru România au jucat Maria-Daciana Ciubotaru, care a dispus cu 6-4, 4-6, 6-1 de Maya Betzalel, Cara-Maria Meșter, care a câștigat cu 6-1, 6-1 meciul cu Noa Major și dublul Cara-Maria Meșter/Patricia Goina, învingător cu 6-1, 7-5 în fața dublului Maya Betzalel/Liam Oved.
Sâmbătă, 8 februarie, echipa Romniei va întâlni echipa Elveției, care a eliminat cu 3-0 Portugalia.
Maria Daciana Ciubotaru este sportiva CSM Focșani 2007 și este pregătită de Răzvan Bucuroiu și Bogdan Nicolae.

 

Tenis – Maria-Daciana Ciubotaru, convocată pentru Winter Cup!

Este posibil ca imaginea să conţină: Maria Ciubotaru, tenis şi text

CSM Focșani 2007 a primit astăzi, 17 ianuarie, din partea FR Tenis, o  adresă prin care Maria Ciubotaru este convocată la Lotul Mațional pentru Winter Cup 2020, competiție ce va avea loc în Portugalia, la 7 februarie.
Maria-Daciana Ciubotaru a câștigat, la finalul săptămânii trecute, titlul de campioană de iarnă a României la dublu U 16 în pereche cu Cara-Maria Meșter și titlul de vicecampioană la simplu.

 

Tenis – Maria-Daciana Ciubotaru, campioană a României la dublu și vicecampioană la simplu U 16!

Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, inclusiv Maria Ciubotaru, persoane zâmbind, oameni în picioare şi pantofi
Maria Ciubotaru a încheiat cu două medalii – aur și argint – prima competiție aanului 2020 la care a participat – Campionatele Naționale Individuale de Iarnă U 16, de la Centrul Național de Tenis București. După ce vineri, 10 ianuarie, Maria-Daciana Ciubotaru, de la CSM Focșani 2007 în pereche cu Cara Mașter, de la CS Marc Tenis și-a adjudecat titlul de campioană în proba de dublu, astăzi, 11 ianuarie, cele două foarte talentate jucătoare și-au disputat titlul național la simplu U 16. La capătul unui joc foarte disputat, încheiat în trei seturi, Cara Meșter s-a impus cu 5-7, 6-4, 6-4, Mariei revenindu-i titlul de vicecampioană națională!

Pe locul al treilea cu medalie de bronz s-a clasat Patricia Goina, de la CSM Oradea.