Category Archives: Baschet

Baschet – Focșănenii pregătesc participarea la turneul final U 18 și campionatul Ligii Naționale!

 

Site-ul United Hoops România, specializat în baschet național și internațional, are două postări foarte recente referitoare la formațiile CSM Focșani 2007. O bună parte dintre informațiile pe care le publică sunt cunoscute focșănenilor iubitori ai acestui sport, dar foarte importante sunt aprecierile pe care autorul postărilor le face: Focșaniul este un oraș ”cu importanță pentru jocul cu mingea la coș din țara noastră”, care a ”oferit jucători la loturile naționale de juniori și seniori: Octavian Popa Calotă, Cătălin Petrișor, Bogdan Țibîrnă, Lucian Țibîrnă, Alin Olaru, Andrei  Neguroiu, Vasile Pîrvu Vasile, Radu Vîrnă, David Antonescu”. Este o dovadă a recunoașterii naționale a rezultatelor unei remarcabile școli de baschet începută de regretatul profesor Mircea Petrișor și continuată împreună cu un alt reputat profesor și antrenor, Petruț Mihai, cel care se ocupă și în prezent de echipele de seniori și juniori ale Focșaniului, care s-au ilustrat prin performanțe remarcabile.

Juniorii, performanțe de vârf!

Au fost mai întâi medaliile juniorilor  relevate și de United Hoops România – de două argint național la U20, de două ori argint la U 18, un argint la U 14, un argint la ONSȘ licee, o medalie de bronz la ONSȘ licee, un titlu de campioană la ONSȘ gimnazii, ca și ”numeroasele clasări pe locuri 5-8 în turnee finale ale campionatelor naționale de juniori”. Palmaresul internațional al juniorilor este, de asemenea, impresionant: locul 1 la turneul  internațional U14 de la Wanze, în Belgia, locul 1 la turneul internațional U16 de la Ludwisburg, în Germania, locul 1 la turneul internațional U15 de la Talin, în Estonia, locul 1 la Turneul internațional U16 de la Chișinău, locul 5, la turneu internațional U14 de la Lahti, în Finlanda, locul 4 și locul 2 la turneele internaționale U16 de la Atena, în Grecia, locul 1 la turneul internațional U14 de la Barcelona, în Spania.

Practic, toate aceste performanțe internaționale aparțin actualei generații de juniori U 18 care va juca în acesată vară la turneul final al campionatului național, în care antrenorii Petruț Mihai și Florin Munteanu vor conta pe Denis Miron, căpitanul echipei, David Antonescu, mezinul și internaționalul U 16 al echipei, Theodor Crăciun, Alexandru Bratosin, Alexandru Duță, Rareș Cristea, Dragoș Cristea, Cristian Bîra,  Valeriu Dima, Andrei Brumaru, Alexandru Brumaru, Mario Balaban, Denis Nacu, Albert Miheci. Șapte dintre aceși talentați jucători au evoluat și în Liga Națională pentru seniorii CSM 2007: Denis Miron, David Antonescu, Theodor Crăciun, Alexandru Bratosin, Alexandru Duță, Rareș Cristea, Dragoș Cristea și vor constitui și pentru viitoarea competiție a seniorilor o foarte  importantă resursă pentru CSM 2007. În aceasă perioadă tinerii baschetbaliști focșăneni se antrenează pentru turneul final U 18. Au început pregătirea la Focșani, au continuat-o în cantonament la mare și la Gheorgheni – de unde s-au întors la sfârșitul spătămânii trecute – și o vor finaliza tot al Focșani, astfel încât să aibă o prestație de cea mai bună calitate la turneul final.

Este structurat lotul pentru Liga Națională  

În același timp, antrenorul Petruț Mihai are în vedere structurarea lotului echipei de seniori care va juca într-o Ligă Națională organizată într-un format nou și în care focșănenii vor întâlni tot ce are mai valoros baschetul masculin din România. O companie de asemenea calibru presupune ca și CSM Focșani 2007 să se prezinte în competiție cu o formație puternică. Profesorul Petruț Mihai a asigurat până acum pentru formația pe care o antrenează serviciile valorosului baschetbalist american Robert Alan Sampson, care vine din Muntenegru, țară cu un baschet foarte valoros, și se află în discuții avansate cu alți doi jucători străini, de foarte bună calitate. United Hoops mai anunță că echipa focșăneană intenționează să legitimize alți doi jucători străini – în total cinci – ca și trei baschetbaliști autohtoni mai experimentați, pentru viitorul sezon.

          Baschetul are la Focșani un loc deosebit, remarcat și de un important – și bine informat – site de specialitate și o susținere consistentă din partea Primăriei Focșani, a primarului Cristi Valentin Misăilă. Ceea ce nu poate decât să-i bucure pe focșănenii cărora le place acest frumos și spectaculos sport, pe care l-au putut – și îl vor putea urmări în continuare în direct, în toată splendoarea, în Sala Polivalentă!  

 Preluat din Monitorul de Vrancea

Hristos a Înviat! Sărbători luminate!

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană

Vă doresc, dragi colegi – antrenori, sportivi, tehnicieni ai clubului, dragi parteneri, susținători ai sportului, suporteri care ne sunteți alături la bine și la greu, ca Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, trăită în condiții cu totul speciale în acest an, să vă găsească sănătoși! Și să vă întărească speranța că vor reveni zile senine, în care va fi loc pentru bucuria de a ne revedea, pentru a face sport, a munci, a trăi deplin, fără constrângerile acestei perioade!

Hristos a Înviat!
Sărbători luminate!

Viorel Ciubotaru,
directorul CSM Focșani 2007

Baschet U 18 – Încă un pas important, spre turneul final!

 

CSM 2007 LPS Focșani CSU Ploiești 82-57 (23-13, 17-11, 23-15, 19-16)

Formația CSM 2007 LPS Focșani: Crăciun, Miron, Dima, Dragoș Cristea, Rareș Cristea, Antonescu, Nacu, Brumaru, Balaban, Bratosin, Duță, Bîra.

Echipa de juniori U 18 a CSM 2007 LPS Focșani a făcut încă un pas important spre calificarea în turneul final 1 A al campionatului național. Ieri, 8 martie, în Sala Polivalentă a jucat în compania CSU Ploiești, pe care o întrecuse în tur, în deplasare. Elevii profesorilor Petruț Mihai și Florin Munteanu au făcut un meci foarte bun și au câștigat la o diferență ce putea fi mai mare dacă în ultimele cinci minute ale jocului antrenorii nu ar fi trimis în teren jucători care evoluaseră foarte puțin până atunci. Scor, 82-57 (23-13, 17-11, 23-15, 19-16). Ploieștenii și-au jucat la Focșani una dintre ultimele șanse pentru accederea în turneul final. Nu au reușit să câștige, însă, așa cum și-ar fi dorit pentru că au avut în față o echipă a Focșaniului care are valoare și se exprimă în teren ca atare!

Duminica viitoare, CSM 2007 LPS Focșani va juca în deplasare, la CSO Voluntari 

 

Comunicat de presă

img523img524img525img526img527img528img529img530

Baschet U 18 – Focșănenii au revenit în Polivalentă cu victorie!

 

* CSM 2007 LPS Focșani – CSS Nr. 4 București 89-70 (26-13, 20-18, 21-15, 22-24)

Juniorii U 18 ai CSM 2007 LPS Focșani au revenit în Sala Polivalentă cu meciul din etapa a cincea a campionatului național de baschet, duminică, 23 februarie, când au întâlnit pe CSS Nr. 4 București, o formație care avea aceeași linie de clasament ca și a gazdelor: 2 victorii, două înfrângeri și 6 puncte. Focșănenii veneau după cele două meciuri pierdute în Ardeal, cu CSU Sibiu și ACS U-BT Cluj-Napoca, în care au pierdut și pentru că au ratat foarte mult în aruncările la coș. Duminică, jocul elevilor profesorilor Petruț Mihai și Florin Munteanu a mers ceas iar victoria a venit în mod firesc, după ce aceștia și-au dominat, clar, adversarii! Antrenorii Focșaniului au trimis în teren în ultimul sfert toți jucătorii de rezervă, fără ca vreun moment să se pună în discuție câștigătoarea partidei. Și de această dată, cel mai bun marcator a fost David Antonescu, autorul a 29 de puncte, în condițiile în care a fost menajat mai multe minute.

În urma victoriei din meciul cu CSS Nr. 4 București, CSM 2007 LPS a urcat pe locul al doilea al clasamentului, cu 8 puncte, cu două mai puține decât liderul, ACS U-BT Cluj-Napoca. Pe care îl va întâlni duminică, 1 martie, în Sala Polivalentă, de la ora 10:00.

Raport privind activitatea Clubului Sportiv Municipal 2007 în anul 2019

img486img487

Baschet U 18 – Final tensionat, cu profit focșănean!

* CSM 2007 LPS Focșani – CSO Voluntari 79-71 (28-15, 21-16, 17-24, 13-16)

Formația CSM 2007 LPS Focșani: Theodor Crăciun, Denis Miron, Valeriu Dima, Dragoș Cristea, David Antonescu, Denis Nacu, Andrei Brumaru, Alexandru Brumaru, Alexandru Bratosin, Rareș Cristea, Alexandru Duță, Cristian Bîra.

AntrenoriPetruț Mihai, principal; Florin Munteanu, secund.

Echipa U 18 a CSM 2007 LPS Focșani a avut, duminică, 2 februarie, de la ora 12:00, în Sala Polivalentă, cu CSO Voluntari, un meci care a părut ușor după două sferturi, dar care părea că nu se mai termină în ultimele două sferturi. Cu câțiva jucători cu probleme medicale în formație – în principal, Denis Miron și David Antonescu, și cu o bancă de schimb sub nivelul celei a adversarilor, CSM 2007 LPS a început partida în forță și la pauza mare avea un plus de 18 puncte, după ce avusese și 20!

În partea a doua a meciului jucătorii gazde au început să dea evidente semne de oboseală după forcingul din primele 20 de minute! Au început să rateze foarte mult, s-au relaxat apărarea în fața unei formații a Volutariului care parcă atunci intra în meci iar avansul gazdelor s-a micșorat până la 11 puncte în minutul 30, și la 3 puncte, 67-64, când mai erau 6 minute și 26 de secunde de joc.

În continuare, însă, cu un David Antonescu remarcabil la recuperare și la finalizare și cu eforturile admirabile ale întregii echipe, CSM 2007 LPS a marcat pentru un avans de 10 puncte ce s-a dovedit decisiv: scor final 79-71, în fața unui adversar care a venit să câștige la Focșani.

Nu a reușit pentru că elevii profesorilor Petruț Mihai și Florin Munteanu au pus în balanța meciului valoare, determinare, știința de a conserva un avantaj ce părea că dispare complet! Au relevat o maturitate care îi face să fie îndeptățiți la un loc între primele șase ale campionatului 2019 -2020.

Articol preluat din Moniorul din Vrancea

Baschet, Liga Națională – Focșănenii, aproape de victorie!

* CS Municipal Mediaș – CSM Focșani 2007 93-87 (27-24, 20-15, 21-24, 25-24)

Formații

CSM Focșani 2007: Smith (22 puncte+7 recuperări+0 pase decisive), Popa (2+2+0), Petrișor (3+3+8), Cornelius (5+2+1), Simeunovic (15+6+1), Mitchell (16+8+2), Olaru (14+2+0), Antonescu (0+2+0), Bratosin, Bjelic (10+12+1).

CS Municipal Mediaș: Gibson (24+4+5), Vrîncian, Gabor, Harding (6+0+8), Popa Calotă (20+0+8), Hancaș, Nicoară (14+10+4), Iliescu (4+2+3), Barnes (5+6+1), Siladi (13+3+1), Nikolic (7+1+3), Banciu (0+1+0).

Liderii jocului celor două echipe:

Puncte: Gibson – 24; Smith – 22.

Recuperări: Nicoară – 10; Bjelic – 12.

Pase decisive: Popa Calotă – 8; Petrișor – 8.

În runda a doua a Grupei Galbene a Ligii Naționale de Baschet, CSM Focșani 2007 a jucat vineri, 31 ianuarie, de la ora 20:00, în Sala Sporturilor din Mediaș, în compania echipei locale CS Municipal. În prima fază a campionatului, cele două formații și-au împărțit victoriile, fiecare câștigând pe teren propriu: la Mediaș, 96-81 pentru gazde, la Focșani, 70-49 pentru formația antrenată de profesorii Petruț Mihai și Florin Munteanu. Era de așteptat, vineri seara, o dispută echilibrată, iar evoluția jocului a confirmat așteptările. Medieșenii și-au adjudecat primul sfert la diferență de trei puncte, pe care și-au mărit-o la opt puncte după al doilea sfert. Al treilea sfert a fost câștigat de oaspeți, 24-21 și în ultima lungime a meciului s-a intrat cu gazdele având un plus de cinci puncte, în mod teoretic, posibil de anulat de o formație a Focșaniului consistentă în joc și care arătase până atunci că are resurse tehnice, tactice și de voință pentru a obține victoria în deplasarea de la Mediaș.

La începutul sfertului al patrulea, după un coș de două puncte al gazdelor, a urmat aruncarea de trei puncte a lui Alin Olaru și diferența se redusese la 4 puncte! În continuare, medieșenii au fost mai siguri la finalizare și au ajuns la 14 puncte în plus la jumătatea sfertului, după care focșănenii au avut o revenire spectaculoasă, dar insuficientă pentru victorie, pentru că timpul s-a oprit când ei ajunseseră la 87 de puncte față de cele 93 ale CS Municipal Mediaș. A fost oarecum frustrant pentru baschetbaliștii oaspeți și banca lor tehnică să piardă încă un meci la diferență foarte mică după alte împrejurări similare, cea meci recentă fiind la Galați, în ultimul meci din prima fază a campionatului.

Pentru CSM 2007 urmează partida de miercuri, 5 februarie, de la ora 17:00, din Sala Polivalentă, cu BCMU FC Argeș Pitești, echipă pe care a întrecut-o pe teren propriu, în Cupa României!

Articol preluat din Monitorul de Vrancea

Rezultate din week-end-ul 1-2 februarie ale sportivilor CSM Focșani 2007

Atletism
Claudia Prisecaru a câștigat ieri, 1 februarie, la București, proba de 3000 metri a etapei a doua a Campionatului Național U 23 și seniori
Handbal, Liga Națională, 2 februarie
CSM Vaslui – CSM Focșani 2007 23-22 (9-11)
Baschet U 18, 2 februarie
CSM 2007 LPS Focșani – CSO Voluntari 79-71
Fotbal amical, 1 februarie
Minerul Costești – CSM Focșani 2007 1-2

Baschet, Liga Națională: CS Municipal Mediaș – CSM Focșani 2007 93-87 (27-24, 20-15, 21-24, 25-24)

Formația CSM Focșani 2007: Smith (22 puncte+7 recuperări+0 pase decisive), Popa (2+2+0), Petrișor (3+3+8), Cornelius (5+2+1), Simeunovic (15+6+1), Mitchell (16+8+2), Olaru (14+2+0), Antonescu (0+2+0), Bratosin, Bjelic (10+12+1).
Partida a avut loc în această seară, de la ora 20:00, în etapa a doua a grupei Galbene.