Fotbal, Liga a III-a –CSM Focșani – CSM Roman 2-1 (0-0)

Formația CSM Focșani 2007: Dogaru – Săpunaru (54 Dediu), Beșa, Salaoru, Mihai – Budeanu (64 Pădineanu), Negoescu (54 Chivu), Lupu, Manu – Pasăre (76 Remus Popa), Predoiu.
Antrenori, Vasile Burgă și Adrian Toma.

CSM Focșani 2007 a câștigat, sâmbătă, pe stadionul Milcovul, meciul cu CSM Roman. Întâlnirea a început cu o dublă ocazie de gol: după un corner, Lupu a șutat puternic, Băiceanu a respins din plonjon ușor lateral de unde Negoescu a reluat, însă portarul oaspeților, căzut la pământ, a respins, senzațional, cu piciorul! În minutul 9, Mihai a bătut în stilu-i caracteristic, foarte bine, o lovitură liberă de la 28 de metri din lateral stângă iar mingea a lovit rădăcina barei din dreapta lui Băiceanu, rămas țintuit în fața porții. În minutul 22, Predoiu, sâmbătă în foarte bună dispoziție de joc, a pătruns pe dreapta, a centrat însă Manu nu a ajuns la întâlnirea cu mingea de gol. A urmat o jumătate de repriză dominată de oaspeți și, în minutul 35, Marian Marin a reluat cu capul din marginea careului, după o lovitură liberă, însă Dogaru a prins mingea. Trei minute mai târziu, Dogaru a respins mingea printr-un frumos și eficient plonjon după lovitura de cap din 8 metri a lui Netbai. Același Netbai a mai trimis o dată cu capul spre poarta focșănenilor, în minutul 39, dar mingea s-a dus în plasa laterală.
Începutul părții a doua a întâlnirii a adus deschiderea scorului: în minutul 47, unul dintre apărătorii oaspeților a trimis înapoi, Băiceanu a preluat pe piept, dar până să degajeze s-a trezit față în față cu Predoiu care a recuperat mingea și a trimis-o în plasă. 1-0! În minutul 64, romașcanii au trimis o minge lungă, Salaoru, talonat de Crăciun a urmărit-o, Dogaru a ieșit la marginea careului de 16 metri, a încercat să degajeze, dar mingea s-au dus în poarta sa din jucătorul oaspeților: 1-1! Focșănenii au forțat golul victoriei care a apărut în minutul 75, când Manu, excelent servit de Mihai în zonă liberă a preluat și a șutat spre colțul lung, însă mingea a lovit capul unui adversar și a întrat în colțul scurt: 2-1! Până la final jucătorii CSM Focșani 2007 și-au apărat avantajul atacând, iar Remus Popa, intrat în locul lui Pasăre a șutat, de două ori, periculos, dar puțin peste poarta Romanului. CSM Focșani 2007, cu 38 de puncte, se află pe locul al optulea al clasamentului.
În etapa viitoare, miercuri, 9 mai, CSM Focșani 2007 va juca în deplasare, cu Csiksezereda Miercurea Ciuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>